Există un mit râspândit pentru ca ne e și comod: mintea creativă are nevoie de dezordine ca să respire și că biroul aglomerat, cu bilețele lipite unul peste altul, e semnul geniului la lucru.

Cercetarea s-a concentrat însă pe aspecte mai măsurabile și a descoperit că memoria (working memory) ca spațiul în care mintea ține și învârte ideile, e limitată și se umple repede (teoria încărcării cognitive a lui John Sweller). Fiecare lucru de făcut pe care trebuie să iș ții minte, fie o factură, un mail de trimis sau o promisiune făcută unui client, ocupă un loc care altfel ar rămâne liber pentru gândit. Când muți grijile astea în afara capului, într-un sistem în care ai încredere, locul se eliberează. Fenomenul se numește descărcare cognitivă (Risko și Gilbert, 2016), iar logica lui e simplă: ce nu mai duci în cap, poți duce în altă parte.

Și totuși se pare că nimeni n-a dovedit că un birou impecabil te face mai creativ. Dimpotrivă, un studiu mult citat (Vohs, Redden și Rahinel, 2013) a găsit că oamenii așezați într-o cameră dezordonată veneau cu idei mai neconvenționale, chiar dacă încercările ulterioare de a repeta rezultatul au dat greș.

Poate că tocmai aici e cheia. Ordinea care contează nu e cea de pe masă, ci cea din minte: să știi că lucrurile sunt la locul lor, reamintirile și alte task-uri repetitive sunt automatizate ca să îți poți lua gândul de la ele, și să te concentrezi pe ceea ce contează pentru tine.